Iti sare gandul. Ai ajuns in alt loc, in alt colt al orasului, in fata altui bloc al altei persoane din alt timp, alta situatie. Oftezi, tragi un fum. Te gandesti daca ai procedat corect si, spre tristetea ta, stii ca ai gresit nu ca ai plecat ci, poate, ca ai venit. Desi daca nu ai fi venit nu ai fi stiut niciodata cum e sa fii tu in adevaratul sens al cuvantului.
Acum stiti. Riftul s-a produs. Miscarea de subductie a generat un cutremur. Ramane doar de vazut daca traiati intr-un bloc sau undeva in salbaticie. Pentru ca desi consideram cutremurele o forta distructiva a naturii, ele afecteaza in sens negativ doar structurile create de om. Natura nu are decat de castigat din acest joc al placilor tectonice.
S-a creat un gol pe care nu stii cu ce sa il umpli. Nu ai oricum cu ce, va fi acolo mereu de acum in colo. Invartitul asta continuu te aduce, la un moment dat, acasa. Intri in bloc; liftul, ca deobicei mi-ar spune cineva, e la 6. Zambesti in timp ce coboara si iti aduci aminte sa iti dezlegi sireturile ca sa nu mai faci asta in casa; tot de la cineva ai invatat si asta. E totusi 1 dimineata si nu are niciun sens sa mai faci galagie...
Te speli pe maini. Intri in camera. Te uiti la ceasul de la mana in timp ce il dai jos si iti aduci aminte. Oftezi, pentru ca numai omul la mana caruia a stat acel ceas atata timp ar stii ce sa iti zica acum. Probabil ca te-ar face cu ou si cu otet, insa ai intelege ceva din asta. Te apuci sa scrii acest articol, dar nu inainte de a iti verifica mail-ul. Inutil, pentru ca nu va veni nimic oricum. Erai impacat cu gandul inca dinainte de a te subduce situatiei.
Eviti pe cat posibil sa folosesti pronume, daramite nume. Vrei sa fie impersonal. Nu iti iese. Te oftici... Stii ca ai cedat cum nu trebuia. Oftezi. Refuzi sa pui un titlu. Te culci. Nu inainte de a da play unui episod din grey's anatomy. Nu te-ai mai uitat la acest serial de ceva timp.
Vorbesti cu tine la persoana a 2a. Esti penibil.
2 comentarii:
Nu esti penibil, pur si simplu esti martor la ce face Galani. TU esti martor la starile prin care trece Galani, sau Alex, sau cum vrei sa iti zici. Alex imi pare ca e prea prins in trecut, in amintiri, in clipe pierdute, in regrete, in dor. Apropo de dor, mi-e dor de zilele cand erai un pusti vesel, cu ochii stralucind de veselie, nebunie, inteligenta. Cand Galani era Galani, asa cum Nike era Nike. Mi-ai pus de atatea ori zambete pe fata, si m-ai ridicat de multe ori, cand eu insistam ca nu mai pot sta in picioare. Si, datorita tie, am prins ultima lansare vama veche, care a fost dementiala. Si acum, citind aceasta postare, am avut impresia ca merg alaturi de tine, prin gandurile tale. Frumos scris! Pacat ca am oftat de prea multe ori in aceasta calatorie. Astept urmatoarea calatorie, sperand sa zambesc mai mult alaturi de tine. Take care;). M.
mi-e dor de tine
Trimiteţi un comentariu