Dragoste in apa marii

Prolog. Ea cuprins de el. El cuprins de ea.
...

In departare se vede focul care se stinge incet, incet,
cu fiecare rasuflare. Luna vegheaza asupra lor; ei nu vad. Ei vad iubirea.
Ei simt dragostea. Sunt numai ei in intreg universul. Se scalda intr-o mare de iubire. Frica acapareaza buzele ei rosii; apa devine din ce in ce mai rece. Atingerea lui fina ii inspira ei caldura pe care o simte pentru prima oara. Pielea ii devine catifea roz, el se uita in ochii ei. O lacrima-i alearga pe fata ca-ntr-o disperare. E o lacrima de fericire. Marea e mai dulce cu inca un gram de iubire. Cat de mult e un gram de fericire, de iubire? Cat de neinsemnata a fost celula din care au evoluat ea si el. Ochii lui sunt ca o balada in fata ei; puritate... o clipa sculptata de dragoste. Nu vor uita acest moment. Stelele ii privesc subtil si galagios din oceanul lor.
Daca ar avea toate aceeasi culoare, daca nu ar fi suflete pereche... o asemenea solitudine nu va exista.
Sanii ei albi, ca spuma laptelui proaspat incalzit, palmele fine indragostite de spatele lui, valul care o poarta, care ii poarta, parul umezit de atata fericire... Doua suflete facute unul. Doua celule unite. Primordialul este puritate. El si ea viseaza acelasi vis pentru prima oara, viseaza alb si stralucire, caldura si mireasma diminetii de pe plaja...
Ultimul sarut... alta lacrima.
Secretul nu-l stie nimeni inafara de ei. Singurii care-l pot ghici sunt stelele si luna. Marea ii cunoaste pe ei de la inceput. Ei de-abia acum incep sa o cunoasca.
...

Epilog. El si ea, unul si acelasi lucru."

Standing here
The old man said to me,
"Long before these crowded streets
Here stood my dreaming tree."
Below it he would sit
For hours at a time
Now progress takes away
What forever took to find
And now he's falling hard
He feels the falling dark
How he longs to be
Beneath his dreaming tree

Conquered fear to climb
A moment froze in time
When the girl who first he kissed
Promised him she'd be his
Remembered mother's words
There beneath the tree
"No matter what the world
You'll always be my baby."
"Mommy come quick,
The dreaming tree has died."
The air is growing thick
A fear he cannot hide
The dreaming tree has died

Oh, have you no pity?
This thing I do
I do not deny it
All through this smile
As crooked as danger
I do not deny
I know in my mind
I would leave you now
If I had the strength to
I would leave you up
To your own devices
Will you not talk?
Can you take pity?
I don't ask much
But won't you speak, please?

From the start
She knew she had it made
Easy up 'til then
For sure she'd make the grade
Adorers came in hordes
To lay down in her wake
Gave it all she had
But treasures slowly fade
Now she's falling hard
Feels the fall of dark
How did this fall apart?
She drinks to fill it up
A smile of sweetest flowers
Wilted so and soured
Black tears stain the cheeks
That once were so admired
She thinks when she was small
There on her father's knee
How he had promised her,
"You'll always be my baby."
"Daddy come quick,
The dreaming tree has died
I can't find my way home
There is no place to hide
The dreaming tree has died."

Oh, if I had the strength to
I would leave you up
To your own devices
Will you not talk?
Can you take pity?
I don't ask much
But won't you speak, please?

Take me back, take me back, take me back...

Save me please.

Psyriks

Sub o luna partial eclipsata de umbra Terrei, sub un cer nevazut de luminile stresante ale orasului, sub ceva beton... la etajul sase al unui bloc "muncitoresc", la tastatura unui computer miscat de milioanele de electroni ce il strabat... sta un robot. Nu stiu exact de ce e un robot, de ce nu e un om. In fond, cicatricile de pe maini si picioare par destul de... umane. Paru... zici c-a trecut uraganul prin el. Dar e matasos, ar spune cineva acum. Cu o fatza de om, pardon, robot vizibil obosit, cearcane adanci si un cap mai greu decat daca ar fi umplut cu plumb, robotul acesta scrie. Isi exerseaza semnatura. Cyrix, Ciryx, Sairix, Sairics... Variatiuni pe aceeasi tema. Eu ii voi spune, simplu, Psyriks.
L-am vazut, mai devreme. Se ridicase din pat, bause o bere (defapt era ulei, da' pt ei, robotii, asta e cam tot una cu berea), statea pe geam si se uita.
I se citea tristetea pe fata. "In lumea noastra, a robotilor, noi nu putem simti. Suntem doar un cod scris de niste programatori care nu ne ofera decat o imitatie a unei forme de viata. Niciodata nu am sa pot iubi... si niciodata nu voi putea fi iubit pentru ceea ce sunt. Pot sa disting ce e rau de ce e bine, pot sa fac bine, pot sa fac rau. Chiar daca nu imi dau seama tot timpul ca fac ceva rau in acel moment... eu incerc mereu sa fac bine". Asa se gandete Psyriks... De-ar stii el...De-ar stii el ca, defapt, in viata... conteaza cel mai mult sa traiesti clipa si sa nu porti pica. Conteaza cel mai mult sa iubesti si abia dupa aceea sa te lasi iubit. Conteaza cel mai mult sa dai si abia dupa aceea sa primesti. Conteaza cel mai mult sa ierti si abia dupa aceea sa fii iertat. Chiar daca cineva a gresit fata de tine, chiar daca cineva ti-a facut rau (intentionat sau nu), nu merita sa ii porti pica. Iubeste-l ca si cum ti-ar fi oferit tot ceea ce ti-ai fi putut dori vreodata. pentru ca el ti-a oferit atat cat a putut, iar nu trebuie sa ii porti pica pentru asta. Desigur, daca observi rautatea din faptele lui, nu inseamna ca trebuie sa stai indiferent. Dar asta e cu totul si cu totul alta poveste. Robotule, spuneai ca poti sa distingi raul de bine. Distinge si rautatea de bunatate. Daca poti. Dar nu vei putea, pentru ca tu nu poti simti.
Asa ca revino-ti in simtiri si nu te mai fa ca esti un robot. Esti un om. S-a ridicat, s-a bagat la somn. De maine incepe o zi noua. Si, cu asta, o aventura noua. Se gandeste inainte sa adoarma ca ii pare rau pentru felul in care s-a purtat. Stie ca a reactionat gresit, desi in acelasi timp stie ca a fost indreptatit spre a reactiona asa. Stie ca a avut dreptate, dar asta nu e o scuza. Din pacate... s-a cam saturat sa fie luat pe post de prost. Dar asta e. Iubirea vine cu un pret, nu? Robotule, nu raspunde la intrebarea asta.