A scrie o postare

E greu. Tot timpul cand simt ca a sosit momentul sa mai astern ceva pe blog, am o anumita senzatie. Acum 4 ani jumatate, cand s-a nascut primul articol aici am stiut ca va fi un loc unde sa imi astern gandurile de la un moment dat pentru a ma putea intoarce la ele mai tarziu. Nu ma gandeam la popularitate, la zelist sau la a schimba lumea. Nu aveam in minte blogroll-uri, nu vroiam sa cunosc bloggeri si nu faceam asta pentru ca era ceva nou, o moda practic. Am facut-o pentru ca mi s-a parut o modalitate foarte buna de a impartasi din gandurile mele apropiatilor mei, mentinand in acelasi timp o arhiva la care sa pot sa ma intoarce peste ani. Un fel de pensiv :)

Iar astazi, 23 ianuarie 2011, simt ca a venit momentul pentru a scrie un articol din care nu voi intelege nimic decat eu si, poate, inca o persoana. Hai, maxim doua.

Prapastie. Munte. Varf. Groapa. Oricine ar cobori. Urc in continuare. Prapastia se adanceste, muntele se micsoareaza. Urc. Obosesc. Alunec. Cad, insa ma prind de o stanca si reusesc sa scap. Dar trebuie sa urc din nou atat de mult. Trebuia sa fiu mai atent. Sunt foarte obosit, ia mult mai mult decat prima data. Strang din dinti. Nu cedez. Urc. Trece timpul. Ajung inapoi la nivelul de unde am cazut mai demult. Sunt mult mai atent. Urc in continuare. Inversunare maxima.

Ceea ce vreau sa spun prin asta este ca a atinge fericirea pe plan spiritual este foarte greu de atins si presupune foarte mult efort. Chiar daca aluneci si cazi, nu trebuie sa cedezi din cauza fricii de a cadea din nou. Numai un om curajos poate fi cu adevarat fericit. Iar asta merita aproape orice risc.