Nu ca as fi un adept al muzicii electronice, astfel incat acest eveniment NU trebuie ratat. Nu asta era motivul pentru care vroiam sa fiu neaparat acolo.
Acum 2 ani eram in 2 mai, si ma suna frati-miu. Mi-a zis ca vine si el la mare si ca sa ii rezerv o camera. A fost una din cele mai bune "escapade din Bucuresti" pe care le-am avut. A fost si prima data cand am fost la L.P., insa sa fiu sincer nu mi s-a parut ceva special.
Anul trecut m-am intalnit cu Beldi si am fost cu el. Am ramas absolut impresionat de efectele vizuale si de organizarea absolut impecabila, de muzica, de tot!
2008. 18 iulie. ora 12:00. Eu inca nu stiam cu cine plec la mare. Plecam, chiar daca era sa fiu singur!
Spre seara ma suna Bogdan, un prieten, ma intreaba daca nu vreau sa vin in Costinesti for the weekend. Desi nu era chiar 2 mai, nu era spre ce vroiam eu, am acceptat imediat. Dupa intamplari nebanuite de nimeni, ne-am trezit in costinesti pe la 12 noaptea. Ne-am cazat, mai erau si alti prieteni p-acolo.
Parerea mea despre Costinesti? Nu tocmai buna, ca sa fiu indulgent. Cel putin pe timp de weekend este o statiune impanzita de cocalari, retarzi, pitipoance sarace (din orice punct de vedere). Este un haos total prin statiune, shaormerii peste tot, terase de unde rasune manele, restaurante unde mancarea este cel putin dubioasa. Ceea ce a contat pentru mine au fost oamenii cu care am mers. Chiar au fost super tari toti cei cu care "am omorat timpul" p-acolo, desi de multe ori locul lasa de dorit. A doua zi, pe plaja nu cred ca mai aveai loc sa infigi un ac in nisip. Nisipul era relativ curat iar marea parea la fel. Insa drumurile de acces erau acoperite de gunoaie si haotic impanzite de masini. Aveam o impresie de piata obor in mine. Nu datorita comertului. Toata lumea cred ca isi aduce aminte de tarabele alea "cu casete audio" care aveau un player de unde rasuna manelele.
In fine, sa fiu sincer nu as mai calca in Costinesti prea curand. De ce? Tocmai pentru ceea ce am scris mai sus.
Mie inca imi place litoralul romanesc, desi stiu foarte bine ca este clar sub calitatea celui din afara si ca acolo as putea in aceeasi bani sa beneficiez de servicii mult mai bune. Insa vin aici pentru un feeling pe care numai nisipul romanesc mi-l poate da. Si nu, nu sufar de patriotrism.
Dar vad ca in sud e mult mai bine decat in nord. In zona Venus-Saturn-Mangalia-2mai totul parca este mai bine organizat! De la felul cum arata drumurile, pana la felul in care arata plajele. De la faleza la restaurante/terase. Singurul bonus real pe care il gasesc in Costinesti sunt cluburile de noapte. In rest NIMIC!
Dar am deviat foarte mult de la subiect. Ziceam ca am aterizat in Costinesti. Depun putina munca de convingere, iar sambata seara ne suim 4 baietzi singuri in tren spre mangalia. LIBERTY PARADE 2008, HERE WE COME! Cred ca se vede in post-ul anterior cam cum a fost atmosfera p-acolo, mai pun acum niste poze sa se vada cum ne-am simtit noi.
Editia de anul asta a fost mai bine organizata, daca se putea, decat cea de anul trecut. La capitolul lumini, show-ul a fost si mai bun, desi nu cu mult. La capitolul muzica, situatia este radical diferita. Nu inteleg decizia Radio 21/Vibe FM de a invita DJii pe care i-au adus. Au fost foarte foarte slabi, majoritatea!
Dar nici macar de muzica nu mi-a mai pasat, atat de mult. Am dansat, am baut, am agatat! Se spune ca omul face locul, iar in acea seara chiar asa s-a intamplat! A fost una din cele mai adevarate nopti din viata mea. Si totul s-a sfarsit cu o baie in mare.
Ne-am intors cu mult mai fericiti decat plecasem, iar in fond asta conteaza cel mai mult. Se poate si in Romania!




3 comentarii:
True.Se poate in RO de mult timp,in general.Insa tot shmenu e ca,mana cocalarului sa nu puna niciodata piciorul acolo,pentru ca altfel,se lasa cu expresii badea-iene "Traim in Romania..."
ce-mi place cum scrii si ce scrii.
liberty parade are o data fixa?
vreau si eo sa merg la anul.
hugz.
liberty parade-ul nu are o data fixa. de exemplu, in 2006 a fost candva in prima sambata a lui august, in 2007 a fost pe 28 iulie iar anul asta a fost pe 19.
Oricum data se anunta cu vreo 3 luni inainte, so you will have time to prepair :p
Si chiar sa te duci, fiindca este foarte misto. Poate ca, la anul, va fi si un line-up mai bun si muzica mai buna in general.
Cheers!
Trimiteți un comentariu