Un telefon...

Ziua de ieri a venit sa imi demonstreze ca exista inca valoare in tara asta si ca am motive solide sa cred in oamenii din ea si in faptul ca putem sa ne croim singuri si prin fortele proprii o viata mai buna.
Dupa o dimineata anosta la facultate, unde am fost naiba stie de ce exact, am plecat spre casa cu ganduri pozitive. Scapasem mai devreme decat anticipasem, urma sa am timp sa bifez multele puncte de pe ordinea de zi. Era un semn foarte bun, fiindca dimineata plecasem cu frica asta de acasa. Ca nu voi avea timp sa termin nimic.
Dupa un pit stop la computer, de maxim 15 minute, plec spre serviciu unde aveam o gramada de treaba. Telefonul sunase intr-una toata dimineata, abia daca apucam sa il inchid ca suna din nou.
Pe drum realizez ca al meu nokia 6233 nu se regasea prin buzunarele mele.. In acel moment, am presupus ca l-am uitat la incarcat. Cert este ca abia cand am ajuns la serviciu am fost intrebat unde e... Eu, convins: l-am uitat acasa.
Aflu cu stupoare ca ei ma tot sunasera in prostie, pana cand raspunsese altcineva. Acea persoana dorea sa dea de proprietarul telefonului pe care il tinea in mana si pe care eu il pierdusem undeva intre casa si serviciu. Il gasise si dorea sa il returneze.
Nu stiu cum mi-a cazut din buzunar, daca mi-o fi cazut si nu o fi fost "ajutat". Iar daca a fost "ajutat", nu pot decat sa cred ca persoana care a facut asta a realizat ca nu are ce face cu el (din moment ce am security keyguard si nu poti umbla la nimic, nici macar sa il inchizi, daca nu stii acest cod). Si cand si-a dat seama de asta, banuiesc ca l-a aruncat, doar ca sa il gaseasca acest incredibil om. Un barbat de vreo 40 de ani, cu parul carunt si ochelari.
Pentru el, jos palaria si mii de multumiri. Nu stiu ce sa spun decat ca nu voi uita asta toata viata si imi va ramane pe post de exemplu despre cum trebuie sa te comporti.