16 iulie 2008

Windows Vista

Dupa o surpriza foarte placuta oferita de ultima distributie Ubuntu, m-am intors la "radacini". Acum cateva zile incepuse sa ma enerveze interfata absolut plicticoasa a XP-ului. Demult visez la un Mac OS X (Leopard), insa mi-e prea lene, momentan, sa vad daca pot sa il fac sa booteze pe pc sau nu. Iar de un Mac nu am nevoie, poate doar de un MacBook.
Asa ca m-am limitat la Windows Vista, un sistem de operare despre care nu mi-am exprimat niciodata opinia, asa ca o voi face acum, la 18 luni dupa ce a iesit pe piata.
Am ales Windows Vista Business 64 bit edition, din mai multe motive, cel mai importat fiind acela ca pentru versiunea asta am putut obtine licenta, gratie unui bun prieten. Mentionez ca am mai avut aceeasi versiune de Windows, timp de 6 luni; deci eram deja familiarizat cu el.
Din pacate a trebuit sa formatez, intrucat o versiune pe 64 de biti nu poate fi instalata peste una de 32 (fapt logic de altfel). Am facut mutat toate datele importante de pe C: pe alta partitie si i-am dat inainte.
Prima chestie pe care am remarcat-o a fost timpul foarte lung necesar Vista-ului sa se instaleze. Ciudat, dar imi aduceam aminte ca data trecuta pasul asta trecuse foarte rapid.
In fine, am asteptat. Device manager-ul nu imi recunostea placa de sunet, respectiv tv tuner-ul. N-am avut probleme sa gasesc driverele pe net pt 64-bit Windows.
Prima problema a intervenit dupa cateva ore bune de utilizare, cand Windows Update mi-a cerut un restart. Intr-un final, am facut si asta si surpriza: computerul nu mai intra in Windows. Statea in loading screen si pana maine dimineata daca il lasai asa. Deja devenise enervant. Am bootat de pe dvd, am dat repair dupa aia restore. A plecat!
Din pacate, tot ceea ce facusem in ultimele ore fusese sters. Stiam, oricum, ca se va intampla asta. M-a intrigat faptul ca a trebuit sa stau sa ma chinui atata sa il pun pe picioare cand, de exemplu, la Ubuntu nu am facut mai nimic. Pana si cu XP-ul parca a mers mai smooth.
In fine, asta nu e o problema generala a Vista-ului (eu cred ca l-am instalat de cel putin 10-15 ori si e prima data cand mi se intampla), dar in orice caz mi-a sucit nervii.
A doua problema am remarcat-o de-a lungul ultimelor zile. Timpul de boot-up este foarte lung. Din momentul in care dau log in pana in momentul cand s-a incarcat ultima aplicatie din start-up trec 2-3 minute. Inadmisibil. Mentionez ca nu am chiar o rasnita de computer (core 2 duo e6600 @ 3.0ghz, 2gb ram 5-5-5-18 @ 890 mhz). Am cautat posibile explicatii pentru asta. Prima chestie care mi-a trecut prin minte a fost sa schimb theme-ul pe Windows classic. Aero, in fond si la urma urmei, ar fi putut sa fie cauza. Din pacate, timpul de loading s-a dovedit a fi la fel de lung. Next up on my remove list was the sidebar.
Surpriza. Mergea de 2 ori mai bine. Okay, poate ca inca nu era la fel de rapid ca XP-ul, dar era clar un bonus. Ulterior am scos Yahoo! Messenger for Vista din start-up am bagat sidebar-ul la loc si viteza era satisfacatoare.
A treia problema consta in compatibility issues. Webcam-ul nu imi merge. Nu exista drivere penrtu Vista. Imi cumparasem de Craciun o camera noua, special ca sa o pot folosi pe Vista, dar am vandut-o intre timp. Printre altele, in continuare ma enerveaza soft-ul placii de sunet. Cei de la Creative se dovedesc a fi de-a dreptul nesimtiti intrucat software package-ul pentru Vista este de o calitate inacceptabila. Iar cel de XP, care e EXACT asa cum trebuie sa fie, nu merge!
In alta ordine de idei, Aero este foarte placut de folosit. Cu mult mai frumos si mai cizelat decat interfata anterioara. Efectele sunt foarte dragute dar as putea sa rulez si pe tema clasica ca nu m-ar deranja. Nu efectele vizuale fac sistemul atat de placut de utilizat ci modul in care a fost reorganizat tot mediul desktop. Windows Explorer-ul cel putin merge mult mai bine decat cel de pe XP care ramanea in urma uneori. Sidebar-ul este util, dar foarte rar ma uitlizez de el, asa ca pot trai fara probleme si cu el disabled.
Windows Vista aduce destul de multe adaosuri fata de XP fiind un sistem de operare, per total mai bun, din punct de vedere al facilitatilor si usurintei in utilizare. Trebuie ca soft-ul sa faca mai mult si utilizatorul mai putin, ramanand totusi posibilitatea utilizatorului de a putea interveni.
Ceea ce este deranjant este faptul ca ocupa foarte mult spatiu si mananca extrem de multe resurse. Cu sistemul asta de operare, garantez ca veti obtine un boot-up mai incet, si performante mai slabe decat pe XP in aproape orice benchmark. Pentru gameri, nu recomand Vista decat posesorilor de sisteme high end (de la un 8800gts g92/hd3870 in sus) intrucat performantele pot scadea fata de XP si cu 20%. Iar in jocuri precum Crysis sau CoD 4, 20% inseamna extrem de mult. Eu, de exemplu, la ora actuala nu joc decat World of Warcraft. De unde aveam 40-50 de fps-uri pe XP cu placa video underclocked si fan-ul la minim (less noise), acum nu mai ating valorile astea nici cu overclocking. Initial am crezut ca e de la drivere, dar m-am convins ca nici cu ultimul forceware nu s-a schimbat mare lucru. I will dig into this further.

6 comentarii:

Illuminatus spunea...

Am observat si eu ca am boot-up mare pe notebook asa ca am scos si eu yahoo-ul messenger pt vista si a revenit la normal. Un alt lucru care l-am facut, a fost sa renunt la multe din serviciile care veneau ca default activate, si sa mai umblu si la start-up ( am scos itunes helper, adobe nu stiu ce si altele ) si am obtinut un boot-up acceptabil.
Cu jocurile eu zic sa te mai interesezi. Ultimile bench-uri facute nu arata nici o diferenta in jocuri intre xp si vista. Nu stiu ce placi video aveau dar...ma rog.
Ce ma bucura pe mine cel mai mult este ca nu am mai vazut un bluescreen de foarte mult timp. Ceea ce nu puteam sa zic si cand a aparut.
Cheers,

galani spunea...

Da, am rezolvat si eu problema cu boot-ul in momentul in care am scos Yahoo! Messenger for Vista. Are inca foarte foarte multe probleme programelul ala.
Cu jocurile chiar nu glumesc. Stii foarte bine ce placa video am si iti spun sincer, nu exista joc pe acest sistem pe care sa il "simt" mai bine decat pe XP. Sper ca asta sa se schimbe in momentul in care imi voi face upgrade-ul de ram si gpu.

flry spunea...

doamne ce articol trist :(

Illuminatus spunea...

Nu este deloc trist. Este o parere subiectiva, fara grafice, numere si alte alea ca sa incurce cititorul. Dar deh...

flry spunea...

fara nici o legatura...:|

Anonim spunea...

Timp de boot-up mare? Voi vă opriți calculatoarele?

Tema Aero e ok, însă engine-ul pe care rulează e un mare rahat. Va dura mult până să fiu convins că aşa ceva poate avea nevoie de mai mult de 8 MB video şi 128 MB RAM ca să ruleze ok.